Folosirea de către Daimler a unui gaz interzis rămâne în atenţia CE

Comisia Europeană (CE) a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere Germaniei pentru nerespectarea unei hotărâri a Curţii de Justiţie a UE (Comisia/Germania, C-668/16) privind constructorul auto Daimler.
daimler

În decembrie 2015, Comisia a decis să trimită Germania în faţa Curţii de Justiţie pentru că a permis ca Daimler să utilizeze un gaz cu efect de seră interzis ca agent de refrigerare a autovehiculelor.

La 4 octombrie 2018, Curtea a hotărât că Germania nu a aplicat, într-adevăr, Directiva-cadru a UE (Directiva 2007/46/CE) şi normele UE privind sistemele mobile de climatizare (Directiva MAC, Directiva 2006/40/CE).

Directiva MAC interzice utilizarea agenţilor de refrigerare a autovehiculelor cu un potenţial de încălzire globală de peste 150 de ori mai mare decât cel al CO2 şi prevede eliminarea treptată a anumitor gaze fluorurate cu efect de seră.

Autorităţile naţionale de omologare de tip au obligaţia de a certifica faptul că un vehicul îndeplineşte toate cerinţele UE de siguranţă, de mediu şi de producţie — inclusiv cele privind sistemele mobile de climatizare — înainte de a fi introdus pe piaţa UE.

În conformitate cu hotărârea Curţii, autorităţile germane de supraveghere a pieţei (Kraftfahrt-Bundesamt, KBA) nu şi-au îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul directivei-cadru prin faptul că au permis producătorului de autoturisme Daimler AG să introducă pe piaţa UE autovehicule care nu erau conforme Directivei MAC, iar ulterior nu au luat măsuri de remediere şi nici nu au sancţionat producătorul.

La 24 iulie, Germania a informat Comisia că a cerut producătorului Daimler să recheme vehiculele şi că a fost iniţiată o procedură de sancţionare. Comisia evaluează în prezent informaţiile primite de la autorităţile germane şi, prin scrisoarea de punere în întârziere trimisă, solicită informaţii suplimentare cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârii Curţii.

Autorităţile germane au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită Germania în faţa Curţii de Justiţie a UE.

În cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor (infringement), Comisia Europeană are la dispoziţiei trei tipuri de demersuri juridice împotriva statelor membre în cauză.

În prima etapă, Comisia redactează o “scrisoare de punere în întârziere“ pe care o transmite statului respectiv şi în care sunt precizate încălcările legislaţiei comunitare.

Următoarea etapă o reprezintă “Avizul motivat”, adică ultima avertizare a Comisiei înaintea sesizării Curţii de Justiţie a UE, avertizare ce vine în lipsa observaţiilor statului membru sau în cazul în care acestea sunt considerate nesatisfăcătoare.

 

CITEŞTE ŞI:

Sectorul automotive, cel mai important angajator din România

Renault a investit în aproape 9 milioane de ore pentru formarea angajaţilor

Tehnologie Daimler – Bosch pentru sistemul AVP, parcarea automată cu valet

 

 

Adaugati comentariu