Lucid, rivalul Tesla, va fi finanţat de Arabia Saudită

Fondul suveran de investiţii al Arabiei Saudite (PIF) va investi peste 1 miliard de dolari în viitorul producător de automobile electrice Lucid Motors.
lucid

PIF a constituit, în urmă cu câteva luni, şi o participaţie de sub 5% la Tesla, compania miliardarului Elon Musk, fiind interesat de o participaţie minoritară pentru a-şi limita expunerea şi a păstra resurse pentru alte proiecte.

Acordul cu Fondul suveran de investiţii al Arabiei Saudite permite companiei din Silicon Valley, Lucid, să demareze producţia primului său model, sedan-ul Air, în 2020.

Lucid este în întârziere cu câţiva ani în ceea ce priveşte construcţia unei fabrici în Arizona şi începerea producţiei automobilului al cărui preţ va porni de la 60.000 de dolari.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a început să îşi diversifice economia, după prăbuşirea preţurilor petrolului. În cadrul acestui plan, regatul intenţionează să transforme Fondul Public pentru Investiţii (PIF) în cel mai mare fond suveran din lume, cu active care ar urma să atingă 2.000 de miliarde de dolari până în 2030.

”Prin investiţii pe piaţa vehiculelor electrice care se dezvoltă rapid, PIF câştigă expunere la oportunităţi de dezvoltare pe termen lung, susţine inovaţiile şi dezvoltarea tehnologică, atrage venituri şi diversifică sectoarele economice în Regatul Arabiei Saudite”, a arătat PIF într-un comunicat, preluat de Bloomberg.

 

Adaugati comentariu