Totul la vedere: Tehnologie Continental pentru conducerea automatizată

Pentru conducerea automatizată, compania de tehnologie Continental a dezvoltat o soluţie adecvată sub forma unui sistem de camere combinate care cuprinde o cameră cu infraroşu pentru interior şi o cameră pentru exterior.
continental

Una dintre provocările majore ale conducerii automatizate este trecerea sigură de la şofatul automat la cel manual. Pentru a obţine acest lucru, este necesară atât o vedere amplă a drumului, cât şi în interiorul vehiculului. Rezultatul este un model holistic al mediului care cuprinde situaţia traficului, comportamentul altor participanţi la trafic şi starea la volan a şoferului. Doar atunci când informaţiile din mediul înconjurător sunt în armonie cu cele din interior, se poate face un transfer sigur de preluare a conducerii maşinii.

Compania de tehnologie Continental a dezvoltat o soluţie adecvată sub forma unui sistem de camere combinate care cuprinde o cameră cu infraroşu pentru interior şi o cameră pentru exterior. Acest sistem îl monitorizează atât pe cel aflat pe scaunul şoferului, detectând continuu dacă este capabil să îşi asume responsabilitatea pentru a conduce, cât şi situaţia traficului din faţa vehiculului.

Informaţiile preluate de cameră, care sunt evaluate în mod continuu de un software, arată, spre exemplu, dacă şoferul este atent sau distras, dacă s-a întors pentru a vorbi cu copiii de pe scaunele din spate, dacă se uită la un smartphone sau dacă mâinile lui sunt ţinute pe volan sau stă cu ele la ceafă.

„Mulţumită noului sistem de camere, vehiculul şi şoferul sunt în permanenţă conştienţi unul de celălalt. În cele din urmă, acest lucru se reduce la încredere. Omul poate fi sigur că tehnologia nu îi va preda brusc responsabilitatea condusului fără un avertisment şi că acest lucru va avea loc urmând nişte criterii clare”, spune Georg Binder, Head of Strategy & Planning în cadrul departamentului Advanced Driver Assistance System (ADAS) de la Continental.

În România, în departamentul ADAS lucrează peste 1.000 de ingineri în centrele de cercetare şi dezvoltare din Timişoara, Sibiu şi Iaşi la diferite proiecte care vizează siguranţa activă, atât în ceea ce priveşte sistemele de camera, radar şi lidar, cât şi în alte proiecte.

Continental oferă un sistem holistic pentru cameră

Cu un portofoliu larg de sisteme de camere, Continental oferă diverse opţiuni pentru implementarea unei astfel de funcţii respectând cerinţele clienţilor. Pe lângă soluţiile modulare, este posibilă utilizarea spaţiilor de instalare existente. Aşa-numita cameră „Road AND Driver” se află în spatele parbrizului vehiculului, deasupra oglinzii retrovizoare. Este instalată în acelaşi loc cu camera foto existentă, a cărei lentilă este orientată spre drum înainte şi oferă datele pentru sisteme avansate de asistenţă a şoferilor.

Camerele de fotografiat joacă un rol cheie în integrarea sistemelor moderne de asistenţă pentru şoferi şi sunt o parte integrantă a senzorilor pentru conducerea automatizată.

Caracteristicile noii generaţii de camere sunt excelente şi pentru viziunea nocturnă şi au o rezoluţie ridicată a imaginii, care acum variază de la 1 la 8 megapixeli, precum şi o deschidere de până la 125 de grade, permiţând detectarea obiectelor din trafic foarte devreme.

Pe lângă procesele convenţionale de funcţionare a calculatorului, sunt utilizate reţele neuronale care pot fi scalate pentru a se potrivi cu hardware-ul disponibil.

În combinaţie cu o cameră interioară care detectează poziţia şoferului, direcţia privirii sale şi locul unde ţine mâinile, un astfel de sistem este considerat o condiţie necesară pentru a aduce maşini cu funcţii de conducere automatizată pe drum. Conducerea automatizată va fi posibilă numai atunci când tranziţia dintre modurile de conducere „automat” şi „manual” este sigură şi fiabilă. Şoferii trebuie să poată avea încredere că vehiculul va preda responsabilitatea numai atunci când este gata să o accepte.

Monitorizarea interioară optimizează sistemele de siguranţă pasivă

Cu toate acestea, datele de la camera interioară nu sunt evaluate doar pentru transferul sigur al funcţiilor de conducere. Cu ajutorul funcţiei Occupant Safety Monitor, pot fi, de asemenea, adaptate şi sistemele de siguranţă pasivă, cum ar fi centurile de siguranţă şi airbag-urile la situaţia din trafic. Deschiderea airbagurilor, de exemplu, poate fi adaptată la situaţia detectată în interior pentru a optimiza efectul său de protecţie a pasagerilor.

Un aspect important al sistemului de monitorizare interioară a camerei „Road AND Driver” este acela că datele camerei sunt evaluate, dar nu înregistrate. „Concentraţia vizează exclusiv interpretarea situaţiei în care se află vehiculul pentru a creşte siguranţa ocupanţilor şi a altor participanţi la trafic”, spune Andreas Forster, managerul tehnologiei Next Generation, în departamentul Passive Safety & Sensorics.

Monitorizarea şoferilor – parte a viitoarelor teste Euro NCAP

Euro NCAP a inclus pe ordinea de zi subiectele monitorizării şoferului şi aşa-numitele monitorizări ale bebeluşului sau copilului în vehicule închise cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa rutieră şi a contribui la Vision Zero, un viitor fără decese sau răni şi chiar fără accidente pe şosea. Distragerea, oboseala sau uitarea copiilor mici sau a celor adormiţi în maşină sunt riscuri care pot fi reduse la minimum de noul sistem de camere de la Continental. Acesta oferă date valoroase pe baza căroră pot fi luate măsuri de prevenţie.

Scenariile exacte care vor fi verificate în viitoarele reglementări Euro NCAP nu au fost încă finalizate. Cu toate acestea, este deja clar că astfel de cerinţe noi vor trebui îndeplinite începând cu 2020 sau 2022. La momentul respectiv, camera „Road AND Driver” de la Continental va fi deja pe piaţă, cu începutul producţiei de serie planificate pentru 2021. Primele vehicule automatizate probabil vor circula echipate cu sisteme de camere pentru monitorizarea traseului şi a interiorului maşinii. Continental este deja capabil să demonstreze funcţiile acestei tehnologii şi să o utilizeze pentru noi sisteme de siguranţă – în perfectă concordanţă cu Vision Zero, un viitor fără accidente rutiere.

 

CITEŞTE ŞI:

Studenţi şi elevi „Angajaţi în vacanţă” la Schaeffler România

Continental se pregăteşte pentru schimbările din industrie

Grupul PSA renunţă la două fabrici din China

 

Adaugati comentariu