VW extinde uzina din Slovacia pentru viitorul SUV Bentley

Volkswagen a anunțat că va investi 500 de milioane de euro în uzina din Bratislava, Slovacia, unde urmează să fie produse caroseriile viitorului SUV Bentley.

Purtătorul de cuvânt al companiei, Vladimir Machalik, a spus că până în 2017 se dorește lansarea unei noi linii de producție pentru elemente de caroserie care va aduce cu ea și câteva sute de noi locuri de muncă.

În prezent, uzina de lângă Bratislava construiește mașinile de clasă mini Volkswagen Up, Skoda Citigo și SEAT Mii, alături de SUV-urile Volkswagen Touareg și Audi Q7, precum și caroseria pentru Porsche Cayenne. SUV-ul Bentley care va purta numele Bentayga se va adăuga modelului de la Porsche pe lista mașinilor a căror caroserie va fi produsă în Slovacia.

Același Vladimir Machalik a clarificat faptul că linia de producție din Bratislava va fi responsabilă doar cu construcția caroseriei brute, urmând ca asamblarea finală să aibă loc tot în Crewe, Marea Britanie, la fel ca și în cazul celorlalte modele Bentley.

De asemenea, aflată în plin proces de expansiune, marca britanică mărește și capacitatea uzinei din Crewe investind 40 de milioane de lire sterline și creând 300 de noi locuri de muncă în încercarea de a continua trendul ascendent al vânzărilor (11.020 de unități anul trecut, un record pentru Bentley) și de a-și atinge ținta de 20.000 de mașini vândute într-un an pe care conducătorii au stabilit-o pentru 2020.

Bentley Bentayga urmează să fie prezentat oficial în cursul anului acesta, urmând să intre la vânzare undeva în prima parte a anului viitor. Producătorii se așteaptă să fie principalul motor de creștere a vânzărilor, bazându-se pe primirea excelentă pe care au avut-o în utlima vreme SUV-urile de lux.

 

*** În imagine apare conceptul Bentley EXP 9 F prezentat în 2012 la Geneva. Chiar dacă se bănuiește că Bentayga va prelua mai degrabă din elementele de design ale modelelor Continental și nu Mulsanne, așa cum face EXP 9 F, forma finală a SUV-ului Bentley este încă necunoscută.

Adaugati comentariu